Direcţia Informare şi Relaţii Publice

    Informarea publică



    Informarea mass-mediei cuprinde:

    • interviuri/declaraţii de presă acordate mass-mediei scrise şi audio-vizuale;
    • briefinguri şi conferinţe de presă;
    • comunicate de presă, buletine de presă şi răspunsuri la solicitările jurnaliştilor;
    • vizite în unităţi ale jurnaliştilor civili şi participarea acestora la aplicaţii cu trageri de luptă, şedinţe de instrucţie sau demonstrative, cursuri, activităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi aniversări;
    • vizite ale jurnaliştilor în zonele de dislocare a detaşamentelor de militari români care participă la misiuni în diferite teatre de operaţii;
    • întâlniri informale cu jurnaliştii.


    Acreditarea unui jurnalist se face în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.

    Acreditarea jurnaliştilor la activităţile organizate de Ministerul Apărării Naţionale se face, la cerere, de către personalul de informare şi relaţii publice al eşalonului organizator sau la centrele de informare a presei, în cel mult două zile de la înregistrarea cererii, pe baza completării unui formular-tip (pdf).



    Informarea publică directă a persoanelor şi informarea interinstituţională



    Informarea publică directă a persoanelor şi informarea instituţională se realizează din oficiu sau la cerere; modalitatea minimă de realizare a informării publice directe din oficiu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale constă în afişarea, în vederea consultării a informaţiilor de interes public, în puncte de informare-documentare amenajate în spaţii special destinate.



    Informarea publică directă a persoanelor nu se suprapune activităţii de analizare şi rezolvare a petiţiilor - cereri, sesizări, reclamaţii şi propuneri - şi se referă doar la comunicarea de informaţii cu caracter public în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.



    Informaţiile de interes public comunicate din oficiu şi cele exceptate de la liberul acces al persoanelor, la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, sunt cele stabilite prin Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare.



    Informarea publică prin internet



    Site-urile WEB ale structurilor din Ministerul Apărării Naţionale sunt instrumente utile pentru sporirea vizibilităţii activităţilor instituţiei militare şi de a contribui la informarea audienţelor naţionale şi internaţionale.


© 2016 Ministerul Apărării Naţionale

Actualizare: 07.12.2016