MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 78
Fregatele ”Regele Ferdinand” și ”Regina Maria” vor fi modernizate

Anunțul de participare pentru inițierea programului de modernizare a fregatelor din clasa T22R – etapa a II-a a fost publicat astăzi, 16 martie, în sistemul electronic de achiziții publice.

Procedura aplicată pentru atribuirea contractului este „licitația restrânsă”, organizată în baza OUG nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității.

Prin acest contract, fregatele ”Regele Ferdinand” și ”Regina Maria” vor fi dotate cu sisteme de rachete antiaeriene, de rachete antinavă și sisteme de tunuri și/sau rachete pentru apărare contra rachetelor antinavă, dar și cu senzori cu performanțe superioare (radare, electronooptici și sonar tractat). Acestea vor fi integrate într-un Sistem de Conducere a Luptei computerizat, modern, care va permite îndeplinirea întregii game de misiuni specifice fregatelor.

Modernizarea navelor se va realiza, în mod obligatoriu, în România, ca cerință de securitate a aprovizionării, potrivit art. 1 alin. (1) și art. 50 din OUG nr. 114/2011, coroborate cu art. 346 alin. (1) din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene, fiind aprobată de CSAT prin Memorandumul cu tema: Programul multianual „Fregata multifuncțională – modernizare etapa a II-a”.