Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 299


Pentru prima dată în România, reconstituirea unor scene de luptă din Primul Război Mondial în tranșee originale ale epocii


Activități dedicate Centenarului Marii Uniri și cinstirii memoriei ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial, prin punerea în valoare a vestigiilor militare istorice, vor fi organizate sâmbătă, 13 octombrie, începând cu ora 14.00, pe platoul montan din zona localității Ciocanu, din județul Argeș.

În cadrul activității, va fi organizată, în premieră, reconstituirea unor scene de luptă din Primul Război Mondial în tranșee originale, restaurate în această vară de militarii Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” în zona localităților Ciocanu (județul Argeș) - Șirnea (județul Brașov), unde s-au desfășurat lupte între Armata României și forțele austro-ungare, în zilele de 14/26 și 15/27 august 1916.

Reconstituirea scenelor de luptă va fi realizată de militari din cadrul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” și Batalionului 30 Vânători de Munte “Dragoslavele”, în colaborare cu Asociația Tradiția Militară.

În cadrul evenimentului vor fi prezentate obiecte militare din Primul Război Mondial, descoperite în respectivele tranșee pe timpul lucrărilor de restaurare, jurnale de război puse la dispoziție de cetățeni din zonă - documente nepublicate până în prezent, hărți militare din anul 1916 și alte obiecte reprezentative.

Jurnaliștii interesați să participe la activități vor fi așteptați sâmbătă, 13 octombrie, între orele 13.00 și 13.30, în localitatea Ciocanu, jud. Argeș (din DN 73 Rucăr-Bran, intrarea Cheile Dîmbovicioarei, prin localitatea Podul Dîmboviței).

Persoană de contact pentru detalii suplimentare: maiorul Daniel Nistor, tel. 0737.346.867.

x x x

Luptele de la Ciocanu - Șirnea au fost unele dintre primele acțiuni de luptă desfășurate de Armata României pentru înfăptuirea Marii Uniri. De altfel, în această zonă a căzut la datorie primul militar român - locotenent-colonelul Gheorghe Poenaru-Bordea care era, la acea vreme, locțiitorul comandantului Regimentului 30 Infanterie, unitate de bază a Grupării Bran.

În Culoarul Rucăr-Bran s-au dus primele lupte eroice pentru blocarea trupelor austro-ungare ce inteționau să ajungă în Capitala României.


Biroul presă