Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 334


Conferința internațională „Sfârșitul Primului Război Mondial și începutul unei noi ordini europene”


Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, prin Institutul pentru studii politice de apărare și istorie, organizează, în perioada 6-8 noiembrie, la Palatul Cercului Militar Național din București, conferința internațională cu tema „Sfârșitul Primului Război Mondial și începutul unei noi ordini europene”.

Reuniunea, a cincea de acest gen organizată de institut din anul 2014, face parte din Programul național de manifestări consacrate Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri din 1918.

La manifestarea științifică participă, alături de istorici români, specialiști din Bulgaria, Cehia, Franța, Germania, Israel, Lituania, Republica Moldova, Federația Rusă, Serbia, Turcia, Ungaria. În cele două zile vor fi prezentate 22 de comunicări, care vor acoperi o problematică complexă legată de evoluțiile politice, militare, economice, diplomatice, teritoriale și demografice de la sfârșitul „Marelui Război”, precum și de modul de structurare a noii ordini europene ce a primit consacrarea juridică oficială în timpul Conferinței de pace de la Paris (1919).

Programul activității include, de asemenea, participarea la o ceremonie militară organizată de Divizia 2 infanterie „Getica” la Cimitirul internațional al eroilor din Buzău, recent refăcut, unde sunt înhumați aproape 10.000 de militari căzuți în Primul Război Mondial.

Ca și în cazul reuniunilor precedente, comunicările vor fi tipărite într-un volum care va fi difuzat în țară și străinătate.

Persoană de contact pentru jurnaliștii care doresc să participe la conferință: domnul Petre OTU (ipsdmh@yahoo.com, rcmh_ro@yahoo.com, tel. 021/315.94.56, tel. 021/315.17.00).


Biroul presă