Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 339


M E S A J U L MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII A 175 DE ANI DE LA ÎNFIINȚAREA ARMEI ARTILERIE ÎN ARMATA ROMÂNIEI


Armata României sărbătorește, la 10 noiembrie 2018, Ziua Artileriei, marcând astfel împlinirea a 175 de ani de când, prin Porunca Domnească nr. 198 din 10 noiembrie 1843, s-a înființat, în Țara Românească, prima baterie de artilerie.

De-a lungul existenței sale, artileria română s-a evidențiat, nu de puține ori, prin jertfe eroice și fapte vitejești pentru apărarea identității naționale. Pe câmpul de luptă artileriștii au apărat cu dârzenie pământul românesc, iar simțul datoriei le-a fost izvor de tărie în cele mai dificile momente. Onoarea, disciplina, dârzenia au fost dintotdeauna valori care îi definesc pe artileriștii români.

La ceas aniversar, ne aplecăm asupra trecutului cu datoria de a omagia memoria eroilor artileriști care și-au închinat viața slujirii patriei, pentru împlinirea idealurilor de libertate și independență ale poporului român.

Artileria reprezintă un element de bază în arhitectura oricărei armate moderne. Aderarea României la NATO a adus și pentru artileriști oportunități majore de modernizare a tehnicii de luptă și a procedurilor de operare, pe baza principiului interoperabiltății cu forțele aliate.

Programele de achiziții strategice planificate și derulate de Ministerul Apărării Naționale au luat în calcul și nevoile de dezvoltare ale acestei arme. Astfel, demn de amintit aici ar fi programul “Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare – HIMARS”, care are ca obiectiv achiziția a trei astfel de sisteme pentru realizarea de “Capabilități de sprijin cu foc indirect”. Prin acest program, complementar cu cele finalizate deja sau aflate în ultimele etape de implementare, arma artilerie își va asigura compatibilitatea deplină cu structurile similare din NATO. Totodată, această capabilitate va crește semnificativ rolul Forțelor Terestre în apărarea atât a teritoriului național, cât și al Alianței Nord-Atlantice.

Certitudinea proiectelor care descriu coordonatele dezvoltării armei artilerie este dată atât de valoarea individuală dar, mai ales, de spiritul de echipă.
Vă remarcați, dragi artileriști, prin rezultate foarte bune și eficiență în activitățile desfășurate, iar toate acestea reprezintă rodul profesionalismului și al dedicării dumneavoastră, atât în misiunile de pe teritoriul țării, cât și din străinătate.

Doamnelor și domnilor, ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați profesioniști, personal civil contractual,

Tradițiile de luptă ale armei pe care o deserviți vă fac cinste și, totodată, vă obligă să urmați eforturile de modernizare a artileriei, de perfecționare continuă a pregătirii tactice și de specialitate, cu scopul de a vă îndeplini cu onoare misiunile încredințate.

La 175 de ani de la înființarea Armei Artileriei, îmi revine deosebita plăcere de a vă felicita și de a vă dori multă sănătate, dumneavoastră și familiilor dumneavoastră, putere de muncă și consecvență în îndeplinirea tuturor misiunilor!


MINISTRUL APĂRĂRII NAȚIONALE

Mihai FIFOR


Biroul presă