Comunicat de presă



Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail:
Contact: 021-319.60.22

 


Comunicat nr. 13


ntlnirea conducerii M.Ap.N. cu atașații țrilor UE și partenere, cu prilejul nceperii mandatului Romniei la Președinția Consiliului UE


Secretarul de stat pentru politica de aprare, planificare și relații internaționale, Nicolae Nasta, și șeful Statului Major al Aprrii, generalul Nicolae Ciuc, s-au ntlnit astzi, 22 ianuarie, cu atașați ai aprrii din statele membre UE și din statele partenere, acreditați la București, n cadrul unei recepții organizate, n Sala de Marmur a Palatului Cercului Militar Național, cu prilejul prelurii mandatului Președinției Consiliului Uniunii Europene de ctre Romnia.

„n contextul provocrilor actuale care se afl n fața Europei, Romnia va face toate eforturile pentru a-și ndeplini angajamentul de a contribui la consolidarea unitții și coeziunii Uniunii Europene. n acest sens, deviza Președinției noastre, „Coeziunea – o valoarea european comun”, reflect pe deplin nevoia imperioas de unitate și cooperare ntre membrii Uniunii Europene,” a artat secretarul de stat Nasta n alocuțiunea sa.

„Din perspectiva Ministerului Aprrii Naționale, Politica de Aprare și Securitate Comun a UE va fi tema central a agendei noastre pe timpul exercitrii Președinției Consiliului UE. Mandatul nostru se va concentra pe asigurarea continuitții n eforturile de asigurare a celor mai adecvate mecanisme și instrumente cu care Uniunea European s poat rspunde amenințrilor de securitate curente și viitoare, n concordanț cu nivelul de ambiție stabilit prin Strategia Global a Uniunii Europene. n același timp, n viziunea noastr, dimensiunea de securitate și aprare a UE trebuie dezvoltat n deplin complementaritate cu NATO și cu obiectivul consolidrii legturilor transatlantice,” a mai subliniat Nicolae Nasta.

La rndul su, generalul Nicolae Ciuc a reliefat faptul c „statele noastre și Europa se confrunt, astzi, cu un context internațional de securitate foarte complex, definit de evoluții importante care afecteaz, n mod semnificativ, stabilitatea și securitatea internațional. Spectrul de provocri se ntinde de la acțiuni agresive n deplin nerespectare a legislației internaționale la extinderea terorismului internațional și proliferarea armelor de distrugere n mas. Aceste provocri impun Uniunii Europene s fie mereu pregtit pentru a avea capacitți de rspundere adecvate și s-și asume un rol important n ceea ce privește contribuția la securitatea global.”

„Din punct de vedere militar, Romnia va contribui la eforturile generale depuse de cooperarea permanent n domeniul aprrii (PESCO) pentru consolidarea integrrii aprrii europene și va continua s acționeze pentru consolidarea proiectelor legate de dezvoltarea capacitților de aprare. Credem c PESCO va oferi statelor membre posibilitatea de a-și mbuntți capacitțile de aprare prin participarea la inițiative bine coordonate”, a concluzionat șeful Statului Major al Aprrii, generalul Nicolae Ciuc.


Biroul pres