
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întrevederea secretarului de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale cu reprezentanții Ambasadei Regatului Țãrilor de Jos în România
Secretarul de stat pentru politica de apãrare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a avut marți, 28 iulie, la sediul MApN, o întrevedere cu ambasadorul Regatului Țãrilor de Jos în România, Roelof van Ees.
Agenda întâlnirii a cuprins discuții referitoare la aspecte ale cooperãrii bilaterale în domeniul apãrãrii, precum și aspecte privind cooperarea în cadrul NATO și UE, în special ultimele dezvoltãri privind Fondul European de Apãrare și utilizarea acestuia pentru dezvoltarea proiectelor în domeniul apãrãrii, respectiv importanța instruirii trupelor în cadrul exercițiilor militare organizate în România și în regiunea Mãrii Negre.
Secretarul de stat a evidențiat buna colaborare dintre militarii români și cei olandezi în cadrul misiunilor și operațiilor NATO și UE.
A fost convenitã continuarea dialogului prin întâlniri periodice, în vederea aprofundãrii cooperãrii bilaterale în domeniul apãrãrii.
Biroul presã