Luni, 3 octombrie, în instituțiile militare de învățământ superior vor avea loc festivități de deschidere a anului universitar 2022-2023.
Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, va participa, începând cu ora 9.00, la ceremonia Institutului Medico-Militar, care va avea loc la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Secretarul de stat Simona Cojocaru, șef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, va lua parte, de la ora 9.00, la ceremonia Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov.
Activitățile organizate cu prilejul deschiderii anului universitar în instituțiile militare de învățământ sunt programate după cum urmează:
- Academia Tehnică Militară „Ferdinand I” din București, începând cu ora 9.00. Instituția de învățământ numără 1093 de studenți, dintre care 252 în anul I. Persoană de contact pentru detalii suplimentare: locotenent-colonel Raluca Dima, telefon 0723.162.897.
- Universitatea Națională de Apărare „Carol I” din București, începând cu ora 9.00. Din cei 905 de studenți la cele trei cicluri universitare – licență, masterat și doctorat, 283 sunt în anul I. Persoană de contact pentru detalii suplimentare: maior Cristina Barna, tel. 021.319.48.80, interior 310, email: public@unap.ro.
- Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov, începând cu ora 9.00. Academia are 435 de studenți, dintre care 143 în anul I. Persoană de contact pentru detalii suplimentare: locotenent-colonel Alexandru Roman, tel. 0743.184.072.
- Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, începând cu ora cu ora 9.00. Totalul numărului de studenți este de 971, dintre care 310 sunt în anul I. Persoană de contact pentru detalii suplimentare: locotenent-colonel Daniel Dorobanțu, tel. 0740.911958.
- Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, din Constanța, începând cu ora 9.00. Dintre cei 397 studenți militari, 92 sunt în anul I. Persoană de contact pentru detalii suplimentare: locotenent Adina Bocai, tel. 0744.362.859.
- Institutul Medico-Militar din București, la sediul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, începând cu ora 9.00. Numărul total de studenți este de 335, dintre care 67 sunt în anul I. Persoană de contact pentru detalii suplimentare: căpitan Nicolae-Cătălin Moldoveanu, tel. 0774.949.209.
De asemenea, ceremonii de deschidere a anului de învățământ vor avea loc în instituțiile de formare continuă nonuniversitară militară – Școala de instruire interarme a forțelor terestre „Mihai Viteazul” din Pitești, Școala de instruire interarme a forțelor aeriene „Aurel Vlaicu” din Boboc, Școala de instruire a forțelor navale „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia, Școala de instruire a forțelor pentru operații speciale „Burebista” din Vlădeni, Școala de instruire pentru comunicații, tehnologia informației și apărare cibernetică din Sibiu și Școala de instruire pentru logistică „General-maior Constantin Constantiniu” din Chitila.