MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 461
COMUNICAT



În perioada 20 septembrie - 1 octombrie a.c., pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, din județul Constanța, se desfășoară exercițiul bilateral româno-englez “LONE CHEETAH 2004”. La activitate vor participa opt aeronave JAGUAR din Escadrila 6 RAF a Forțelor Aeriene ale Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și 10 aeronave MiG-21 LanceR din Escadrila MiG-21 LANCER a Bazei 86 Aeriene Fetești.

Exercițiul are drept scop instruirea în comun a piloților pentru realizarea obiectivelor de interoperabilitate conform procedurilor NATO. Programul include șapte zile de antrenamente și presupune zboruri în echipaje și formații mixte, misiuni de interceptare și însoțire, sprijin aerian apropiat, executarea de trageri în Poligoanele Mălina și Babadag.

Luni, 27 septembrie, pe aerodromul Mihail Kogălniceanu va fi organizată Ziua Presei. Pentru acreditarea jurnaliștilor la această activitate se va lua legătura cu căpitan-comandorul Liliana Tănase.