MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 474
INFORMATIE DE PRESA

Ministrul apărării naționale, domnul Ioan Mircea Pașcu, împreună cu delegația din care fac parte șeful Statului Major General, general dr. Mihail Popescu, generali și ofițeri din Statul Major General al Armatei României, se află în Afganistan pentru o vizită de lucru la militarii Batalionului 281 Infanterie, care acționează în cadrul operațiunii “Enduring Freedom”, și la cei care își desfășoară activitatea în cadrul ISAF și ANA Training.

În cursul dimineții de joi, 23 septembrie a.c., oficialii români au avut, la Kandahar, o întâlnire cu colonelul american Richard Pedersen, comandantul Brigăzii 3 „Bronco”, sub a cărui comandă operațională se află infanteriștii români dislocați în zonă. Pe parcursul discuțiilor au fost abordate, pe lângă aspecte legate de mediul de securitate din regiune, și modul în care își îndeplinesc misiunile militarii români.

Domnul Pașcu a fost informat de colonelul Pedersen că militarii noștri s-au adaptat rapid la condițiile de mediu și acționează conform standardelor specifice misiunilor într-un astfel de teatru de operații.

Delegația militară a plecat, în jurul prânzului, la Kabul, pentru a-i vizita pe militarii români care acționează în cadrul ISAF și ANA Training.

Miercuri, 22 septembrie a.c., ministrul Pașcu a decorat, în numele Președintelui României, drapelul de luptă al Batalionului 281 Infanterie cu Ordinul „Virtutea Militară” în grad de Cavaler, cu însemn de război, decernat „pentru rezultate meritorii obținute în pregătirea pentru luptă și pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor încredințate în cadrul forțelor internaționale din Irak și Afganistan”. Fiecare dintre cei 405 militari ai batalionului a primit apoi, din partea șefului Statului Major General, insigna de participant la misiunea „Enduring Freedom”, din Afganistan.

După ceremonial, ministrul apărării a vizitat noile amenajări din tabără și a participat la o adunare fără ordine de zi cu personalul batalionului, prilej cu care a discutat cu militarii despre problemele profesionale și personale cu care aceștia se confruntă. Printre subiecte s-au aflat stadiul în care se află proiectele de lege referitoare la achiziționarea de către militari a locuințelor de serviciu și Statutul cadrelor militare.


Purtătorul de cuvânt al M.Ap.N.
Lt. col. Gelaledin Nezir