
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT
Exercițiul va fi condus de generalul de brigadă italian Giovanni Sulis, comandantul SEEBRIG, și la acesta vor participa aproximativ 600 de militari din țările contributoare la Forța Multinațională de Pace din Sud Estul Europei (MPFSEE): Albania, Bulgaria, Grecia, Italia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, România și Turcia.
Scopul principal al exercițiului este de a testa capacitatea operațională a brigăzii pentru participarea la operațiuni în sprijinul păcii. În acest sens, se urmăresc antrenarea personalului comandamentului și unităților subordonate pentru întrebuințarea conceptelor comune referitoare la operațiunile de menținere a păcii și de asistență umanitară, precum și creșterea nivelului de interoperabilitate a forțelor.
Pe parcursul desfășurării “Seven Stars 04”, o echipă a Comandamentului Forțelor Întrunite ale NATO, de la Napoli, va evalua nivelul capacității operaționale a SEEBRIG pentru participarea la operațiuni în sprijinul păcii.
În perioada 18-30 octombrie, în poligonul de instrucție menționat va funcționa un centru de informare a presei (tel/fax 0241-67 12 39). Jurnaliștii interesați să participe la ceremoniile de deschidere (26 octombrie) și de închidere ale exercițiului (29 octombrie), respectiv la Ziua Presei (27 octombrie), se vor adresa, pentru acreditare și obținerea de informații suplimentare, ofițerului de relații publice al comandamentului SEEBRIG, căpitan Daniel Degeratu, telefon 0241-60.60.15, mobil 0722-57.46.57.
Alte informații sunt disponibile pe site-ul www.seebrig.pims.org.
Biroul de Presa al M.Ap.N.