MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 519
COMUNICAT


La invitația Școlii NATO de la Oberammergau (Germania), vineri, 22 octombrie a.c., ministrul apărării naționale, domnul Ioan Mircea Pașcu, va susține prelegerea cu tema “Viitorul Alianței Nord-Atlantice din perspectiva unui nou membru”, în cadrul unui curs organizat de această instituție la Academia de Forțe Multinaționale Întrunite, din Moscova.

Cursul face parte din “Programul de Interoperabilitate NATO – Rusia” și își propune să asigure studenților cunoștințele de bază, actuale, privind structura, funcționarea, operațiile și managementul crizelor la nivelul Alianței, oferind, totodată, și o evaluare a mediului actual de securitate.