MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 523
COMUNICAT

În perioada 26-29 octombrie a.c., o delegație condusă de șeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral dr. Gheorghe Marin, va participa la expoziția internațională de tehnică navală “EURONAVAL 2004”, organizată în localitatea franceză Bourget. Delegația română a fost invitată de șeful Statului Major al Marinei Naționale a Franței, amiralul Jean-Louis Battet, participarea la activitate urmând să asigure cunoașterea preocupărilor actuale ale partenerilor străini în domeniile echipamentelor și sistemelor de apărare aflate la bordul navelor.

Pe parcursul discuțiilor cu reprezentanții țărilor participante la expoziție, delegația noastră va prezenta stadiul procesului de reformă în Forțele Navale Române și acțiunile de cooperare desfășurate pentru creșterea încrederii și stabilității în regiune. De asemenea, vor fi abordate aspecte ale colaborării bilaterale.