La festivitățile desfășurate astăzi la Ministerul Apărării Naționale cu prilejul Zilei Armatei României, ministrul apărării naționale, domnul Ioan Mircea Pașcu, a susținut următorul discurs:
Domnule Președinte,
Domnule Prim-ministru,
Domnule Ministru de Stat,
Domnilor generali și ofițeri,
Onorată asistență,
Unul din primele lucruri cu care am venit în contact atunci când am preluat prima funcție de civil în conducerea Armatei Române după război, în martie 1993, a fost încheierea unor cariere militare. Mărturisesc că am fost impresionat – și continui să fiu impresionat – ori de câte ori funcția îmi cere să particip la asemenea momente. De pildă, cu numai două săptămâni în urmă am asistat la ultimul onor militar acordat amiralului Gregory Johnson, la părăsirea comenzii Flancului de sud al Alianței.
Mă întrebam ce trebuia să fi fost în inima unui militar ca el în acel moment, când zeci de ani de școală militară, funcții pe întreaga scară a ierarhiei militare, precum și misiunile îndeplinite, se încheiau cu o ultimă trecere printre marinarii pe care îi comandase până în urmă cu câteva minute ? Tot așa cum acum mă întreb ce este în inima domnului general Mihail Popescu, la finalul unei prestigioase cariere militare care se încheie cu un mandat de succes în fruntea Statului Major General. Un mandat început în calitate de candidat și încheiat în calitate de membru al NATO.
Cuvintele de mai sus exprimă sintetic o realitate incontestabilă. Inevitabil, ele ascund însă un drum lung și complex, pe care l-a parcurs Armata Română în ultimii ani. Un drum al reformei care are, în sfârșit, finalitate, care ne indică în plus și jaloanele ce îl punctează și care au fost deja angajate cu aliații noștri din NATO.
Sub acest aspect, indiferent cât de mult ar vrea cineva să impresioneze cu erudiția sa militară, nu va putea să se abată de la drumul deja angajat.
Finalul acestei cariere militare coincide, inevitabil, nu numai cu un moment festiv, protocolar, de decorare a drapelului de luptă al Statului Major General, ci și cu un moment de bilanț. Acesta este, deci, un bun prilej de trecere în revistă atât a lucrurilor bune efectuate în această perioadă - și care nu sunt puține - dar și a nerealizărilor, a lucrurilor care mai necesită încă perfecționare. Iată că, în cuvântul său, domnul general Popescu a abordat ambele categorii de aspecte.
Domnia sa a fost - și continuă să fie - un om de echipă. Un om care știe ce înseamnă împărțirea responsabilităților în cadrul echipei de conducere a ministerului. Un om care a avut întotdeauna curajul de a-și asuma răspunderea pentru deciziile sale. Un om care a respectat cu strictețe regula de aur a lucrului în echipă și anume că toate deciziile majore trebuie luate în consens de echipa de conducere a instituției. Iată de ce sunt convins că viața noastră politică, insituția Parlamentului, vor avea numai de câștigat din victoria în alegeri a proaspătului politician Mihail Popescu, căruia eu îi urez succes în noua carieră pe care a îmbrățișat-o în afara sistemului militar.
Iar în acest context, aș vrea să mai subliniez un singur lucru. Domnul general Popescu a decis să părăsească postul de șef al S.M.G. din proprie inițiativă. Este un exemplu cu valoare de simbol, care nu aș vrea să fie trecut cu vederea, într-un mediu în care regulile nu sunt încă definitiv stabilite. Să sperăm că, până la reglementare prin act normativ, acest exemplu nu va rămane singular și, mai ales, nu va fi dat uitării.
În ce îl privește pe succesorul său la comandă, domnul general Eugen Bădălan, căruia îi urăm succes în importanta misiune pe care o primește astăzi, se cuvine să arăt că este comandantul cu cea mai mare experiență de comandă din întreaga Armata Româna. Este de așteptat ca acest lucru să îi confere autoritatea necesară ducerii la bun sfârșit a misiunii de continuare a reformei militare și integrare deplină în Alianță. O reformă care va trebui să includă, printre altele, și realizarea structurii de comandă integrată - de tip joint - care, la încheierea mandatului domniei sale, să permită ca funcția de șef al Statului Major General să poată fi deținută și de șefi ai statelor majore ale celorlalte categorii de forțe - aeriene si navale - așa cum se întamplă în armatele celorlalte state membre NATO. În plus față de experiența la comandă, nominalizarea domnului general Bădălan la șefia SMG are darul de a asigura continuitatea cerută de logica procesului de reformă, pe care îl parcurge organismul militar românesc.
În încheiere, permiteți-mi să le mulțumesc ambilor generali pentru activitatea desfășurată în funcțiile deținute până în prezent și să le urez deplin succes în cele viitoare. Iar domnului general în rezervă Mihail Popescu, să nu fie la fel de mirat ca ilustrul său înaintaș, Wellington, care, ajuns prim-ministru după o îndelungată și plină de succes carieră militară, a ieșit contrariat din sala cabinetului și i-a mărturisit colaboratorului său cel mai apropiat: „nu știu ce se întâmplă cu oamenii aceștia, le-am spus ce să facă și ei încă mai discută”.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Biroul de Presa al M.Ap.N.