MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 531
COMUNICAT

În legătură cu acuzațiile aduse la adresa domniei-sale în paginile unor cotidiane centrale, șeful Statului Major General, domnul general dr. Eugen Bădălan, face următoarele precizări:

· Acuzațiile privind “intențiile reprimării în sânge a revoluției de la Arad” - publicate aproape identic în câteva cotidiane centrale - nu sunt reale. Ele se bazează exclusiv pe declarații care, dacă au fost rostite în fața justiției și nu au fost reținute de aceasta, probabil că nu au putut fi probate. De altfel, în toți acești ani, în care s-au deschis și s-au derulat numeroase procese privind rolul armatei în Revoluția din 1989, nu am fost citat nici măcar în calitate de martor. Or, pe baza condamnărilor severe dispuse cu aceste prilejuri, sunt sigur că, dacă aș fi fost implicat, aș fi fost judecat și condamnat.
· Chiar și titlurile menționează așa-zisele “intenții” ale mele referitoare la situația evocată. Or, procesele de intenție, inacceptabile ca principiu, îi incriminează mai degrabă pe cei ce le inițiază, decât pe cei incriminați.
· Nu mă voi lăsa intimidat de această campanie denigratoare, aflată probabil abia la început, și îmi voi continua activitatea pentru îndeplinirea misiunii de mare răspundere încredințată de CSAT.