Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT
La manifestări au participat cadre didactice și elevi ai colegiului, militari din garnizoană, veterani de război, cadre militare în rezervă și în retragere, membri ai familiilor elevilor, precum și reprezentanți ai administrației locale. Au avut loc un ceremonial militar și religios, depuneri de coroane la monumentul “Statuia lui Mihai Viteazu”, vizitarea bazei material-didactice, a sălii tradițiilor și a sălii trofeelor.
În alocuțiunea prezentată cu acest prilej, domnul Maior a subliniat: “Într-un astfel de moment trebuie să reflectăm la trecut și să vorbim despre viitor (…). În cei 86 de ani de la înființare, acest prestigios institut militar a oferit țării peste 5.000 de absolvenți. Din cadrul colegiului își trag seva înalți reprezentanți ai științei, educației, și nu în ultimul rând, ai armatei. Eu știu că aici este o pregătire extraordinară, ridicată la standarde europene, eu știu că aici sunteți capabili să vă comparați cu elevi din alte state, cu o puternică tradiție în domeniu. (…) Forța adevărată a unei tradiții constă în capacitatea de a crea ceva nou, iar voi, sunt convins, puteți realiza aceasta”.
Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazu” a fost înființat prin Înaltul Decret Regal nr. 3613, din 23 septembrie 1919, emis de Ferdinand I, având ca locație inițială orașul Târgu-Mureș. Colegiul a mai funcționat, în timp, la Timișoara, iar după o perioadă de întrerupere a activității, în septembrie 1975 a fost reînființat în Alba Iulia.
Dep. Integrare Euroatlantica
si Politica de Aparare