MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 549
COMUNICAT

Referitor la declarațiile doamnei senator Norica Nicolai, apărute în presă, potrivit cărora sistemul antiaerian GEPARD este “…ineficient pentru trupele terestre din România, iar blindatele aduse la Turda vor fi bune de dus la muzeu și plimbat copiii la aplicații”, facem următoarele precizări:

Sistemul de artilerie antiaeriană GEPARD este unul modern, având în dotare echipamente compatibile în totalitate cu cele ale NATO, iar divizionul de la Turda dispune, în afara sistemului de luptă propriu-zis, de infrastructura logistică aferentă și de sisteme de antrenament integrate.

GEPARD răspunde cerințelor moderne ale câmpului de luptă, fiind blindat, autonom, autopropulsat, conceput și realizat încât să fie în măsură să angajeze lupta, în orice condiții meteorologice, ziua și noaptea. Acesta asigură o bună protecție a unităților și marilor unități din compunerea Forțelor Terestre împotriva avioanelor și elicopterelor de luptă care atacă la joasă înălțime.

Acțiunile de modernizare ulterioare operaționalizării divizionului de la Turda vor continua și se vor efectua pe măsură ce se vor aduce îmbunătățiri la sistemele GEPARD existente în dotarea altor armate.

Este apreciabil interesul doamnei senator față de această problematică, însă considerăm că observațiile de natură critică ar fi trebuit făcute în anul 1998, atunci când a fost semnat contractul cu Ministerul Federal al Apărării din Germania.