MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 552
INFORMATIE DE PRESA

Astăzi, 5 noiembrie, în zona localității Cepari, din județul Bistrița-Năsăud, are loc Ziua Distinșilor Vizitatori în cadrul aplicației tactice cu transmisiuni în teren „INTEGRATOR 2004”, organizată de Brigada 81 Mecanizată într-un raion cuprins pe teritoriul județelor Alba, Arad, Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud și Hunedoara.

În programul zilei de astăzi sunt cuprinse exerciții demonstrative, vizitarea unor standuri de prezentare a armamentului, precum și a posturilor de lucru. Au fost invitați reprezentanți ai autorităților publice locale, ai structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și siguranță națională, jurnaliști.

În cadrul aplicației „INTEGRATOR 2004”, statul major al brigăzii a evaluat, în perioada 1-5 noiembrie a.c., gradul de coeziune pentru luptă a comandamentelor și subunităților din compunere, precum și capacitatea brigăzii de a desfășura acțiuni de luptă în mod independent. A fost verificat, de asemenea, modul de rezolvare de către statele majore ale unităților a unor situații tactice apropiate de realitatea câmpului de luptă, ținându-se cont și de experiența acumulată în urma participării la misiuni în Angola, Afganistan, Kosovo și Bosnia și Herțegovina. Activitatea a constituit și o modalitate concretă de implementare a procedurilor de comandă și control NATO în vederea asigurării interoperabilității cu armatele partenere sau membre ale Alianței.