Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT
Cu acest prilej, domnul ministru Pașcu va decora, în numele Președintelui României, drapelul de luptă al colegiului cu ordinul “Virtutea militară în grad de cavaler cu însemne pentru militari”. De asemenea, la statuia domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, patronul spiritual al instituției, se vor depune coroane de flori.
* * *
Înființat la 25 noiembrie 1924, prin Înaltul Decret Regal nr. 3889, semnat de regele Ferdinand, Colegiul Militar Liceal “Ștefan cel Mare” a funcționat inițial la Cernăuți, iar în perioada iunie-octombrie 1940 a urmat un itinerar al pribegiei în orașele Rădăuți, Fălticeni, Roman, Tîrgoviște, Cîmpulung Muscel. Din 15 decembrie 1941 liceul a revenit în Cernăuții Bucovinei până în ianuarie 1944, când a fost evacuat la Timișoara. În perioada iulie 1945-septembrie 1953 liceul a fost desființat, la 1 septembrie 1953 și-a reluat activitatea în municipiul Iași, iar începând cu anul școlar 1956-1957 a fost mutat la Cîmpulung-Moldovenesc.
De-a lungul anilor, Colegiul Liceal Militar “Ștefan cel Mare“ a asigurat pregătirea științifică și educația multilaterală a unui număr de peste 10.000 de absolvenți cuprinși în 65 de promoții. Din rândurile celor care au plecat din liceu pentru a îmbrățișa cariera militară 130 au fost înaintați la gradul de general, iar 14 au fost decorați cu ordinul “Mihai Viteazu”. Alți absolvenți au avut realizări deosebită în domeniile științific, cultural, politic.
An de an, liceul s-a dovedit a fi o prezență prestigioasă, competitivă, la olimpiadele și concursurile școlare. În perioada 1961-2004 au participat la faza națională a olimpiadelor școlare 172 de elevi, care au obținut 47 de premii, iar trei elevi s-au calificat și au obținut mențiuni la faza internațională a olimpiadei de chimie. În anul școlar 2003-2004 media generală pe colegiu a fost 8.43, 18,5% dintre elevi obținând medii peste 9.00, iar procentul de promovare a fost de 95,34%.
Biroul de Presa al M.Ap.N.