
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT
În cele 74 de secții organizate în unități ale Ministerului Apărării Naționale, precum și la cele 11 secții din afara granițelor țării, procesul de votare s-a desfășurat normal până în momentul de față.
În teatrele de operații s-au luat măsuri de planificare a misiunilor specifice astfel încât toți militarii să-și poată exercita dreptul de vot. Materialele necesare pregătirii votării personalului aflat în teatrul de operații din Afganistan au fost transportate în cursul zilei de 27 noiembrie cu o aeronavă C-130 Hercules, aparținând Forțelor Aeriene Române. Au fost asigurate condițiile necesare pentru votare în Irak, Bosnia-Herțegovina și provincia Kosovo, precum și la bordul fregatei “Regele Ferdinand” și al barjei “Cornelius Drebel”, din portul britanic Portsmouth.
La ora 11.00 (ora României), s-a raportat prezența la urne de aproximativ 48 %, în țară și 43 % în străinătate.
Purtatorul de Cuvant al M.Ap.N.