MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 598
COMUNICAT

Miercuri, 1 decembrie a.c., între orele 9.30-9.45, la Arcul de Triumf din București va avea loc defilarea organizată de Ministerul Apărării Naționale cu prilejul Zilei Naționale a României, la care vor participa militari ai Forțelor Terestre, Aeriene și Navale, ai Ministerului Administrației și Internelor și ai Serviciului Român de Informații. Începând cu ora 10.30, la Mormântul Ostașului Necunoscut se va desfășura un ceremonial militar și religios și vor fi depuse coroane de flori.

In toate instituțiile militare din țară va fi arborat drapelul național, iar la bordul navelor maritime și fluviale militare se va ridica Marele Pavoaz. În unități se vor desfășura marți, 30 noiembrie, adunări solemne, cu participarea întregului personal, prilej cu care se va marca semnificația și importanța Zilei Naționale, iar la cercurile și muzeele militare, în comandamente ale marilor unități și în unități vor avea loc spectacole cultural-artistice, evocări, gale de filme documentare, sesiuni de comunicări științifice, expoziții având ca tematică Ziua Națională a României.

La solicitarea autorităților locale se vor organiza, prin grija comandanților de garnizoane, ceremonialuri militare cu depuneri de coroane și jerbe de flori la monumente comemorative și în locuri istorice cu semnificație aparte în realizarea Marii Uniri.

În teatrele de operații în care sunt dislocate contingente militare românești comandanții vor organiza manifestări dedicate Zilei Naționale a României.

Instituțiile centrale de cultură ale Ministerului Apărării Naționale organizează activități dedicate Zilei Naționale a României, astfel:
· Expoziție tematică de carte, deschisă până pe 4 decembrie în holul Bibliotecii Militare Naționale;
· Expoziție de carte “Arc peste timp, 1918 – 2004”, deschisă până pe 6 decembrie la Muzeul Militar Național;
· Ziua Porților Deschise, la Muzeul Militar Național, pe data de 1 decembrie;
· Expoziția “Carol Pop de Szathmari – martor al unei epoci”, organizată de Muzeul Militar Național al României la Muzeul Militar Național din Belgrad, în perioada 29 noiembrie – 2 decembrie.

Serviciul de Protecție și Pază a solicitat ca până marți, 30 noiembrie, ora 15.00, redacțiile care doresc să trimită reprezentanți la activitate să transmită, prin fax (408.11.99), un tabel cu participanții.

În data de 1 Decembrie accesul jurnaliștilor în Piața Arcul de Triumf va fi permis până la ora 9.10, pe baza legitimației de presă, vizată la zi, purtată permanent într-un loc vizibil. Autovehiculele presei vor avea acces în zonă până la aceeași oră, numai pe Bulevardul Mareșal Constantin Prezan, dinspre Piața Charles de Gaulle, de unde vor fi îndrumate către locurile de parcare.

Informații cu privire la blocurile de defilare, inclusiv fotografii cu participanții, vor putea fi obținute accesând site-ul M.Ap.N. ( www.mapn.ro).