MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 13
Dispozitiv exploziv improvizat descoperit de militarii români în Irak

Militari din Batalionul 32 Infanterie “Mircea”, aflați într-o misiune de patrulare în zona Tallil, din Irak, au descoperit sâmbătă, 19 ianuarie 2008, un dispozitiv exploziv improvizat care, după dimensiuni, a fost catalogat de specialiști drept unul dintre cele mai mari de acest gen folosite până în prezent de insurgenții din Irak.

La descoperirea dispozitivului exploziv improvizat, comandantul grupului de patrulare, locotenentul Rareș Man, a luat măsurile specifice în astfel de situații - asigurarea și protecția forței, analizarea amănunțită a zonei și anunțarea echipei specializate în deminări.

Misiunea, care a durat mai mult de 12 ore, s-a finalizat cu neutralizarea și recuperarea dispozitivului exploziv improvizat în vederea studierii de către echipele specializate.

Pe parcursul celor cinci luni de misiune, militarii bănățeni au descoperit mai multe dispozitive explozive improvizate, acesta fiind însă de cea mai mare dimensiune și putere.