
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Șeful Statului Major General, la ședința de autoevaluare din garnizoana Brașov
Membrii echipei de comandă a brigăzii au analizat indicatorii de autoevaluare, au evidențiat rezultatele pozitive ale unității și problemele cu care s-au confruntat. Astfel, la finele anului 2007, toate structurile din compunerea brigăzii au îndeplinit standardele de operaționalizare. Totodată, pe parcursul anului trecut două companii au participat la misiuni în Kosovo, respectiv Irak, iar Batalionul 33 Vânători de Munte a încheiat misiunea sub comandă NATO, în cadrul Forței Internaționale de Asistență de Securitate din Afganistan.
Unitățile brigăzii au participat, de asemenea, la trei exerciții naționale, au organizat și desfășurat 22 de tabere de instrucție și două exerciții în cooperare cu militari din armate ale statelor membre NATO.
Șeful SMG a apreciat nivelul bun al încadrării cu ofițeri, maiștri militari, subofițeri și soldați-gradați voluntari și a detaliat măsurile de îmbunătățire a acestui indicator la nivelul întregii armate. Pentru rezultatele obținute în anul precedent, amiralul Marin a apreciat performanțele, dar a arătat că acestea nu trebuie să rămână singulare și că standardul atins trebuie confirmat cu fiecare misiune internă și internațională.
Referitor la nivelul asigurării logistice a brigăzii, raportul de autoevaluare a arătat faptul că, deși cu unele limitări, dotarea tehnică a cunoscut îmbunătățiri substanțiale în ultimii ani.
Amiralul Marin a cerut grijă sporită față de patrimoniul armatei și implicare în soluționarea problemelor de natură socială la nivelul garnizoanelor, în cooperare cu autoritățile locale. Totodată, șeful SMG a prezentat prioritățile armatei pe linia îndeplinirii strategiei de transformare, în special prin redimensionarea structurilor centrale de comandă, a îmbunătățirii dotării și implementării standardelor NATO.
La activitate au mai fost prezenți generalul-maior Ion Bârloiu, locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-maior Nicolae Dohotariu, comandantul Corpului 1 Armată Teritorial, generalul de brigadă Ion Pâlșoiu, șeful Direcției Operaționalizare, Generare și Evaluare Forțe din SMG.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării