Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Întâlniri oficiale ale președintelui Comitetului Militar al Uniunii Europene
În timpul convorbirilor oficiale, amiralul Marin și generalul Bentégeat au abordat, în principal, relația Armatei României cu structurile militare ale Uniunii Europene, precum și teme ca: rolul și locul Comitetului Militar în procesul de elaborare a deciziilor în cadrul UE; cooperarea militară dintre NATO și UE și rolul parteneriatului strategic NATO-UE pentru securitatea europeană și globală; importanța dezvoltării capabilităților majore în cadrul Uniunii, cu referire directă la operaționalizarea grupurilor tactice de luptă; rolul Comitetului Militar în promovarea Politicii Europene de Securitate și Apărare.
Șeful SMG a prezentat detalii privind transformarea Armatei României, situația participării cu forțe la operații și misiuni de gestionare a situațiilor de criză și aprecieri naționale privind situația de securitate la nivel regional.
În timpul întâlnirii cu ministrul apărării, au fost abordate aspecte ale cooperării militare în cadrul UE. Generalul Henri Bentégeat a precizat că Armata României este un partener important pentru misiunile desfășurate sub egida Uniunii Europene, iar ministrul apărării, Teodor Meleșcanu, a prezentat și stadiul pregătirilor Summit-ului NATO de la București.
Programul vizitei președintelui Comitetului Militar al UE a mai cuprins depunerea unei coroane de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut și o declarație de presă la Cercul Militar Național.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării