MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 123
Informație de presă

O delegație a Ministerului Apărării, condusă de locțiitorul șefului Departamentului pentru Armamente, general-maior dr.ing. Ion-Eftimie Sandu, a participat la „Sesiunea Comitetului Tehnic Mixt româno-ungar”, care a avut loc la Budapesta în perioada 5 - 8 mai 2008.

În cadrul lucrărilor sesiunii, delegația română a prezentat organizarea și funcționarea Departamentului pentru Armamente și a structurilor subordonate acestuia, în contextul sistemului integrat de management al achizițiilor în Ministerul Apărării. A fost analizat, de asemenea, stadiul cooperării bilaterale tehnico-militare pe anul 2007 și au fost discutate propunerile celor două părți privind dezvoltarea cooperării pentru anii 2008 și 2009.

S-au efectuat schimburi de experiență referitoare la programele majore de achiziții, la experiența privind producția și modernizarea tehnicii militare și armamentelor, precum și în realizarea compatibilității acestora cu tehnica de tip NATO.

Cu acest prilej, delegația română a vizitat Universitatea Națională de Apărare „Zrinyi Miklos”, (universitate parteneră cu Academia Tehnică Militară, în urma încheierii Protocolului de colaborare semnat la 29 februarie 2008), baza aeriană Kecskemet și baza de apărare antiaeriană Arrabona.