MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 128
Noapte „europeană” la Muzeul Militar Național


Muzeul Militar Național organizează în noaptea de sâmbătă spre duminică, 17/18 mai a.c., între orele 19.30 și 01.00, „Floare de Lotus”, eveniment înscris în proiectul european „Noaptea muzeelor”, care are loc în mai multe muzee din București și din țară.

Manifestarea, la care accesul publicului este liber, va debuta cu vizitarea expoziției permanente de aviație și a parcului de artilerie, precum și a celei cu vânzare de picturi și icoane pe sticlă și lemn.

Tineri de la Organizația Salvați Copiii vor prezenta dansuri moderne, urmate de un spectacol de jonglerie, contorsionism și acrobație realizat de copiii de la Fundația Parada.
În cadrul aceluiași program, Alexandru Grancea va susține un concert de orgă iar Marius Șerbănescu va prezenta un spectacol de magie.

De la ora 22.30, studenți de la secția actorie (clasa profesor Eusebiu Ștefănescu) a Facultății de Artă a Universității „Hyperion” vor juca piesa „Lumea întreagă e o scenă” de William Shakespeare. Programul va continua cu piesa „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, în regia lui Dan Cimpoieșu.

Manifestarea de la Muzeul Militar Național se integrează în Sărbătoarea muzeelor, proiect lansat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța în mai multe țări europene și despre care pot fi aflate detalii accesând adresa de Internet www.nuitdesmusees.culture.fr.

Jurnaliștii interesați de această manifestare culturală, care se va desfășura la sediul Muzeului Militar Național din București, str. Mircea Vulcănescu, nr. 125-127, Sector 1, pot obține informații suplimentare de la Ioana Iuga, la telefon 319 5904, interior 107, fax 319 5903, mobil 0723 64 34 85.