Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Generalul de brigadă Dan Ghica-Radu, comandant al Comandamentului Operațional Întrunit
Generalul de brigadă Dan Ghica-Radu a fost învestit vineri, 16 mai, în funcția de comandant al Comandamentului Operațional Întrunit “Mareșal Alexandru Averescu”, în cadrul unei ceremonii militare de predare-primire a comenzii și a drapelului de luptă, desfășurată în prezența locțiitorului șefului Statului Major General, general-locotenent dr. Mihail ORZEAȚĂ.
Numirea în funcție a generalului de brigadă Dan Ghica-Radu s-a făcut prin ordin al ministrului apărării.
Totodată, la data de 15 mai, generalul maior Ion Chirănescu, locțiitorul comandantului Comandamentului, a trecut în rezervă.
***
Generalul de brigadă Dan Ghica-Radu a îndeplinit, de-a lungul carierei, funcții de comandant de pluton, de companie, șef de stat major de regiment, comandant de batalion, comandant de brigadă, ofițer specialist în Direcția Informații Militare a Statului Major General și în Comandamentul Armatei 1. În anul 2006 a fost numit comandant al Comandamentului Forțelor Terestre, iar din noiembrie 2007 a îndeplinit funcția de șef al Direcției Structuri și Planificarea Înzestrării din Statul Major General.
A absolvit Școala Militară de Ofițeri de Infanterie, Facultatea de Arme Întrunite și Tancuri din Academia Militară, Colegiul Superior de Stat Major, Colegiul Național de Apărare și Colegiul de Apărare NATO (Roma).
În perioada noiembrie 2006-iunie 2007, generalul de brigadă Dan Ghica-Radu a îndeplinit funcția de locțiitor pentru operațiile Coaliției al șefului de stat major al Forței Multinaționale din Irak.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării