MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 202
Ceremonie la Monumentul Eroilor Aerului

Duminică, 20 iulie a.c., când creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul și ocrotitorul temerarilor zborului, se va desfășura la Monumentul Eroilor Aerului din București, între orele 9.00 și 9.45, o ceremonie militară și religioasă cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

Vor fi depuse coroane și jerbe de flori, iar șase elicoptere IAR 330 SOCAT de la Baza 90 Transport Aerian și trei avioane IAR-99 de la Școala de Aplicație a Forțelor Aeriene și aparate de zbor ale unității de aviație a Ministerului Internelor și Reformei Administrative și ale Aeroclubului României vor executa salutul tradițional la verticala monumentului, în onoarea eroilor aerului.

Jurnaliștii care doresc să participe la ceremonie sunt așteptați, începând cu ora 8.45, la Monumentul Eroilor Aerului din București. Persoană de contact: Petre Cîrcei, Biroul Relații Publice al Statului Major al Forțelor Aeriene, tel. 0744.650.942.
*
* *
În aceeași zi, festivitățile dedicate Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene vor continua la Muzeul Aviației, unde este organizată expoziția „Istoria aeronauticii române în perioada 1958-1970”, prilej cu care șeful SMFA, generalul-locotenent Constantin Croitoru, va acorda distincții militare onorifice unor cadre active, în rezervă și în retragere.
În unități din subordinea Statului Major al Forțelor Aeriene se va celebra evenimentul prin ceremonii militare și religioase, expoziții de tehnică militară și zboruri demonstrative.