MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 234
Gruparea navală BLACKSEAFOR la Constanța

Activarea august 2008 a grupării navale BLACKSEAFOR se va încheia, la Constanța, duminică, 24 august.

Nava de comandament „Slavutich” (Ucraina), fregata „Smeli” (Bulgaria), corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” (România), nava de debarcare a desantului „Azov” (Federația Rusă) și fregata „Orucreis” (Turcia) vor sosi vineri, 22 august, ora 08.00, în portul Militar Constanța.

Pe timpul escalei, membrii grupării navale BLACKSEAFOR vor lua parte la ateliere de lucru, antrenamente la cheu și vor vizita Comandamentul Flotei, Prefectura, Primăria și Consiliul Județean Constanța.

Sâmbătă, 23 august, între orele 14.00 și 17.30 va fi organizată Ziua Porților Deschise, iar navele Grupării vor putea fi vizitate în Portul militar Constanța.

Jurnaliștii interesați să participe la sosirea navelor în portul Constanța sunt așteptați, începând cu ora 07.30, la intrarea în portul militar.
* * * * *
Gruparea BLACKSEAFOR este concepută ca o forță care acționează "la chemare" și este activată de două ori pe an pentru a desfășura exerciții navale. Comanda Grupării este asigurată, în conformitate cu protocolul de înființare, succesiv de cele șase state riverane Mării Negre care paricipă cu forțe: Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Ucraina și Turcia.

În această fază a activării Ucraina a preluat de la Turcia comanda Grupării pentru următoarele 12 luni, în cadrul unui ceremonial care a avut loc în portul Sevastopol (Ucraina). Informații suplimentare referitoare la Grupul de Cooperare Navală în Marea Neagră, BLACKSEAFOR, pot fi obținute vizitând pagina de internet www.blackseafor.org.