MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 65
Ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial Militar de Schi

Marți, 22 februarie a.c., ora 13.00, la hotelul “ROZMARIN” din Predeal va avea loc conferința de presă susținută de generalul-maior dr. Teodor Frunzeti, președintele comitetului de organizare a Campionatului Mondial Militar de Schi, colonelul Leon de Wulf (Belgia), vicepreședinte pentru Europa al Consiliului Internațional al Sportului Militar (CISM) și locotenent-colonelul Ștefan Mărginean, șeful delegației Armatei României la CISM.

Jurnaliștii vor fi informați cu privire la detaliile stabilite în cadrul ședințelor tehnice pentru desfășurarea probelor de concurs, precum și la programul ceremoniei de deschidere a Campionatului Mondial Militar de Schi, care va avea loc în aceeași zi, de la ora 17.00, pe platoul din fața Complexului „Fulg de Nea” din Predeal.

La festivitate vor fi prezente loturile țărilor participante, oficialități din Consiliul Internațional al Sportului Militar, Federația Internațională de Schi, Ministerul Apărării Naționale, precum și din cadrul admnistrației locale. Momentul oficial va fi urmat de o demonstrație de schi și un spectacol organizat de Primăria stațiunii Predeal.

X X X

A 47-a ediție a Campionatului Mondial Militar de Schi, cea mai importantă competiție de schi din Europa de Est după anul 1990, este organizată de Ministerul Apărării Naționale în parteneriat cu Consiliul local și Primăria stațiunii Predeal.

Miercuri, 23 februarie, pe pârtia „Subteleferic”, va avea loc proba de slalom uriaș, iar în complexul sportiv Valea Râșnoavei se vor desfășura probele de schi fond, biatlon și patrulă. Cele patru probe din concurs vor fi arbitrate de oficiali români și monitorizate de reprezentanți ai Consiliului Internațional al Sportului Militar și ai federațiilor internaționale de specialitate.

Informații privind desfășurarea campionatului pot fi obținute de la Centrul de Presă, telefoane 0268.457.280, 0722 38 01 45, email: presa@cmms-romania.info și de pe site-ul campionatului Mondial Militar de Schi: www.cmms-romania.info