MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 33
Evaluarea militarilor Batalionului 26 Infanterie din Craiova

O comisie a Statului Major General și specialiști din Comandamentul Operațional Întrunit i-au evaluat luni, 16 februarie, pe cei 311 militari din Batalionul 26 Infanterie din Craiova, care vor face parte din detașamentul ce va pleca în teatrul de operații din Irak. Misiunile militarilor craioveni, reglementate de Memorandumul de înțelegere semnat de România și Irak în ianuarie 2009, vor fi în principal acțiuni umanitare, asistență medicală, instruire și consiliere.

La finalul activității, într-o ședință desfășurată la Cercul Militar Craiova, în prezența șefului Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe Marin, membrii comisiei au expus rezultatele evaluării în domeniile operații, management al resurselor umane, sprijin logistic, comunicații și informatică, instrucție, asigurare medicală și au conchis că „Scorpionii Roșii” sunt în măsură să-și îndeplinească misiunile în cele mai bune condiții.

În cadrul aceleiași ședințe, membrii comisiei au prezentat conducerii S.M.G. rezultatelele controalelor efectuate în unitățile din garnizoana Craiova în domeniul instrucției, executării serviciului de permanență în unități, pazei și securității depozitelor, subliniind faptul că toate măsurile legale sunt aplicate corespunzător. Prezenți la activitate, comandanții unităților din garnizoană l-au informat pe amiralul dr. Gheorghe Marin cu privire la activitățile curente din unități.