MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 88
Informație de presă

Ceremonia de predare-primire a comenzii Academiei Tehnice Militare, între generalul de brigadă (r) Doru-Gheorghe Safta și colonelul Cristian Barbu, a avut loc astăzi, 31 martie, la sediul instituției.

La festivitate au participat Viorel Oancea, secretar de stat pentru politica de apărare și planificare, Dan Tătaru, secretar de stat pentru relația cu parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții, Aurel Ionel Lascu, secretar de stat pentru armamente, șefi de direcții din cadrul Departamentului pentru armamente și foști comandanți ai Academiei Tehnice Militare.

"Academia Tehnică Militară are un potențial educațional și de cercetare recunoscut național și internațional și prezintă o ofertă educațională diversificată, flexibilă, adaptată la cerințele beneficiarilor și am credința că instituția va avea un viitor pe măsura notorietății și renumelui ei", a declarat secretarul de stat Aurel Lascu, pe parcursul ceremoniei.