Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Noapte "europeană" la Muzeul Militar Național
Manifestarea, la care accesul publicului este liber, va debuta cu vizitarea expoziției "Amprente ale vieții cotidiene în perioada comunistă. 1965 - 1989", expoziția "Militarul în societate", expoziția de Uniforme militare românești, Sala Revoluției și expoziția de Aviație și echipament aeronautic.
Tineri de la Liceul de Coregrafie "Floria Capsali" vor prezenta dansuri moderne și populare, iar elevi de la Liceul de Muzică "George Enescu" vor susține un concert de muzică clasică.
De la ora 22.30, pot fi vizionate spectacolele:
• "Lumea teatrului este în noi, în fiecare!", regia Gabriela IONIȚĂ, cu studenți de la Școala de Teatru Q-Feel;
• "3 generații" de Lucia Demetrius, realizat de studenții de la Universitatea Hyperion, Facultatea de Arte, coordonați de prof. univ. Eusebiu ȘTEFĂNESCU și prof. asociat Rodica MANDACHE;
• "Libertate pierdută sau anomie indusă" - Program artistic realizat de actrița Adriana BUTOI ;
• "Visul unei nopți de vară" de William Shakespeare, regia Doina IONESCU, spectacol susținut de studenții Școlii de Teatru Q-Feel.
Manifestarea de la Muzeul Militar Național se integrează în Noaptea muzeelor, proiect lansat de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța în mai multe țări europene, aflat la a cincea ediție în România, și despre care pot fi aflate detalii la adresa de internet www.noapteamuzeelor.ro.
Jurnaliștii interesați de această manifestare culturală, care se va desfășura la sediul Muzeului Militar Național din București, str. Mircea Vulcănescu, nr. 125-127, sector 1, pot obține informații suplimentare de la Ioana Iuga, la telefon 021- 319 5904, interior 107, fax 021-319 5903, mobil 0723 64 34 85.
Biroul de presă