
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Școala de vară a Academiei Oamenilor de Știință din România, la UNAp
Parte a activităților consacrate împlinirii a 120 de ani de existență a Universității Naționale de Apărare "Carol I", manifestarea reunește cadre didactice și cercetători din cadrul Universității, Academiei Oamenilor de Știință din România, precum și din alte instituții de învățământ superior și cercetare din țară.
Temele abordate pe parcursul comunicărilor vor fi: 120 de ani de învățământ militar superior; învățământul ingineresc militar, cooperarea militară româno-franceză; cercetarea științifică militară românească.
Jurnaliștii interesați de activitate vor fi așteptați luni, 13 iulie, între orele 09.30 și 09.55, la sediul Universității Naționale de Apărare "Carol I", intrarea dinspre Bulevardul Eroilor. Persoană de contact pentru informații suplimentare maior Cristian Măciuceanu, tel. 0744.69.63.72.
Biroul de presă