MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 261
Precizări

Referitor la informațiile apărute în presă privind recepția primei aeronave C-27 J SPARTAN de către Forțele Aeriene Române, Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale este mandatat să facă următoarele precizări:

Aeronava de transport C-27 J SPARTAN, care va intra în dotarea Armatei României, a fost prezentată la Baza 90 Transport Aerian în data de 19 iulie, cu prilejul "Zilei Porților Deschise", de firma constructoare, în cadrul derulării activităților inițiale, specifice testărilor de fabrică ale producătorului.

Prima aeronavă C-27 J SPARTAN nu a fost, încă, recepționată și înmatriculată de Forțele Aeriene Române.
În momentul de față, compania Alenia Aeronautica derulează activitățile specifice pentru obținerea Licenței de Export aferentă produselor și serviciilor care vor fi livrate în cadrul contractului de achiziție. Livrarea primului avion C-27 J SPARTAN este condiționată de obținerea Licenței de Export.

De asemenea, vă informăm că finalizarea cursurilor personalului navigant și tehnic este strâns legată de obținerea de către firma producătoare a Licenței de Export.