MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 289
Convorbiri oficiale militare româno - chineze

O delegație militară chineză condusă de generalul Li Jinai, membru al Comisiei Militare Centrale și șef al Departamentului General Politic al Armatei Populare Chineze de Eliberare, a efectuat o vizită oficială în România, în perioada 16-18 august 2009.

Oaspeții chinezi au avut întrevederi marți, 18 august, la sediul MApN, cu ministrul apărării naționale, Mihai Stănișoară, cu șeful Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare, secretarul de stat Viorel Oancea, și cu locțiitorul șefului Statului Major General, generalul-maior dr. Ștefan Oprea.

Mihai Stănișoară a reiterat, în timpul întâlnirii, deschiderea pentru cooperarea cu China, pe domeniile de interes identificate de ambele părți. "În ceea ce privește relațiile militare bilaterale, suntem interesați de consolidarea acestora și dorim continuarea cu mare deschidere a dialogului politico-militar la nivelul celor două ministere", a declarat ministrul român al apărării.

La rândul său, generalul Li Jinai a subliniat faptul că anul acesta se împlinesc 60 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România, arătând că prietenia dintre popoarele noastre este profundă, iar relațiile dintre cele două țări s-au bazat întotdeauna pe principiile egalității, respectului reciproc și neamestecului în treburile interne. "Relațiile militare sunt o parte importantă a cooperării dintre țările noastre și suntem interesați în întărirea și dezvoltarea lor", a spus oaspetele chinez, la finalul întâlnirii cu ministrul Stănișoară.

În timpul convorbirilor oficiale au fost abordate aspecte privind cooperarea militară bilaterală, problematica neproliferării armelor de distrugere în masă, colaborarea celor două armate în vederea contracarării amenințărilor comune la adresa securității internaționale.

Pe agenda de discuții s-au aflat, de asemenea, subiecte referitoare la participarea României la Politica Europeană de Securitate și Apărare (PESA) și sprijinirea eforturilor UE în domeniul securității internaționale, precum și aspecte ale perspectivei chineze privind rolul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO).