
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Jurământ militar la Forțele Terestre și în structuri centrale ale M.Ap.N.
Astfel, în 15 garnizoane, aproximativ 4.500 de tineri (față de circa 7.000 în seria anterioară), militari în termen și cu termen redus, vor rosti jurământul de credință față de țară în prezența unor oficialități militare și civile, a comandanților, familiilor și prietenilor, a unor cadre militare în rezervă și retragere, a veteranilor de război.
În 2004 s-a încheiat profesionalizarea Forțelor Navale, iar ultima serie de militari pentru Forțele Aeriene a fost încorporată în luna octombrie 2004.
În București, ceremonialurile organizate cu acest prilej vor avea loc, începând cu ora 8.00, la Regimentul 30 Gardă și Protocol „Mihai Viteazu” (Strada General Vasile Milea nr. 5-7), unde vor depune jurământul și militarii Batalionului 265 Poliție Militară, și la Brigada 122 Logistică (Bulevardul Ghencea nr. 35-37) de la ora 9.00.
Biroul de Presa al M.Ap.N.