MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 349
Militari răniți în Afganistan

Patru militari din Batalionul 280 Manevră dislocat în Afganistan au fost răniți astăzi, în jurul orei 19.00, ora României, în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat.

Militarii executau o misiune de patrulare într-un dispozitiv format din patru autovehicule Humvee, în provincia Zabul, pe autostrada A1, Kandahar-Kabul. La aproximativ 70 km Nord-Est de Qalat, unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.

Plutonierul Dănuț Buzatu, caporalul Ionuț Bogdan Ciubotaru și fruntașii Ionuț Dumbravă și Emanuel Cornel Berdei au suferit răni în zona superioară a corpului și a membrelor inferioare. Din datele medicale preliminare reiese că starea lor este stabilă.

Militarilor li s-au acordat primele îngrijiri și au fost transportați cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din Baza Lagman.

Conducerea Ministerului Apărării Naționale urmărește cu atenție evoluția stării de sănătate a celor patru militari, fiind alături, în aceste momente dificile, de familiile lor.

Batalionul 280 Manevră și-a început misiunile în Afganistan în luna iulie. În prezent, Armata României are dislocați în Afganistan aproximativ 1050 de militari, care acționează, preponderent, în provincia Zabul.