MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 376
Ziua Distinșilor Vizitatori la exercițiul DACIAN THUNDER 2009

Ziua Distinșilor Vizitatori la exercițiul DACIAN THUNDER 2009, care se desfășoară la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii "General Emanoil Ionescu", va avea loc miercuri, 28 octombrie, la sediul bazei.

La această activitate, care va marca încheierea celui de al doilea exercițiu comun româno-american din acest an, sunt așteptați oficiali români și americani, reprezentanți din partea Ministerului Apărării Naționale și Forțelor Aeriene ale SUA din Europa.

Jurnaliștii care doresc să ia parte la eveniment vor fi așteptați miercuri, între orele 09.45 - 10.15, la sediul Bazei 71 Aeriene. Solicitările de acreditare vor fi transmise până marți, 27 octombrie, ora 15.00, la telefon 0723.556.136, e-mail: mdobre@roaf.ro.

* * *

La exercițiul bilateral româno-american DACIAN THUNDER 2009, care se desfășoară în perioada 12 - 29 octombrie, participă peste 250 de militari americani din Forțele Aeriene ale SUA din Europa, dislocați la Baza Aeriană de la Spangdahlem, Germania, cu 5 aeronave A-10 Thunderbolt II și tehnica de deservire aferentă, și peste 300 de militari din Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, Baza 95 Aeriană Bacău și Baza 90 Transport Aerian Otopeni, cu 12 aeronave MiG 21 LanceR și 4 elicoptere IAR 330 SOCAT.

Obiectivul exercițiului este perfecționarea nivelului de pregătire și executare a misiunilor specifice operațiilor aeriene și a activităților de asigurare a sprijinului acțiunilor de luptă.