
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
A XV-a Conferință Internațională a Academiei Forțelor Terestre
Valoarea științifică de excelență demonstrată încă de la prima ediție, realizările deosebite, calitatea lucrărilor, participarea numeroasă, recunoașterea pe plan național și internațional, au plasat evenimentul în elita manifestărilor de gen.
Programul conferinței este conceput pe 7 secțiuni (Științe militare, Securitate și Apărare; Management; Științe economice; Științe juridice și administrative; Științe sociale și comportamentale; Științe tehnice; Limbi străine).
În cadrul celor 7 secțiuni s-au înscris 453 de autori, cu un număr de 379 de lucrări (din 40 de instituții de învățământ superior din 22 de centre universitare românești, respectiv 11 institute și universități din 10 țări - Bulgaria, Republica Cehă, Coreea de Sud, Slovacia, S.U.A., Olanda, Iran, Belgia, San Marino și Germania).
Reperele cele mai importante ale programului conferinței sunt:
27.11.2009:
08.30-09.00 Ceremonia de arborare a drapelului național;
09.15-09.30 Deschiderea oficială a lucrărilor sesiunii în Aula Academiei;
09.45-17.00 Prezentarea lucrărilor pe secțiuni;
Jurnaliștii interesați de eveniment sunt așteptați la sediul Academiei Forțelor Terestre din str. Revoluției nr. 3-5, Sibiu.
Biroul de presă