MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 424
CONCURS DE DREPT UMANITAR ȘI DREPTUL REFUGIAȚILOR

Studenți ai Academiei Forțelor Terestre "Nicolae Bălcescu", împreună cu colegi din alte șapte universități civile din țară, vor participa, între 8 și 10 decembrie, la cea de a doua ediție a concursului interuniversitar de drept umanitar și dreptul refugiaților "Nicolae Titulescu", care va fi găzduit de Universitatea "Nicolae Titulescu" din București.

Concursul, organizat în parteneriat cu Centrul de Drept Internațional Umanitar al Armatei României, Comisia Națională de Drept Internațional Umanitar, Agenția Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) - Reprezentanța din România și Crucea Roșie Română, va testa în spirit competitiv și printr-o nouă abordare, cunoștințele acumulate în domeniul dreptului umanitar și al dreptului refugiaților, fiind jurizat de specialiști în materie.

Cele 12 echipe din nouă universități, formate din câte trei studenți și un cadru didactic coordonator, vor participa la probe tematice. În finala ce va avea loc pe data de 10 decembrie, cele mai bine pregătite echipe își vor disputa premiul cel mare, "Bene Merenti". Se vor mai acorda premiul "Nicolae Titulescu", pentru cel mai bun orator, și premiul "Vox Populi", pentru echipa care demonstrează cea mai mare coeziune între membri, precum și capacitatea de a socializa cu ceilalți concurenți.