
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Armata intervine în sprijinul populației din zonele înzăpezite
Militari și tehnică din Brigada 8 Artilerie Mixtă Focșani au transportat două persoane din comuna Sihlea la spitalul județean din Focșani, iar în județul Buzău mai mulți militari și tehnică militară aparținând unităților subordonate Comandamentului Operațional Întrunit au ajutat la deblocarea autovehiculelor și evacuarea persoanelor înzăpezite pe comunicația rutieră Buzău-Făurei.
Conducerea M.Ap.N. a luat măsuri pentru pregătirea subunităților de intervenție din garnizoanele de reședință care să fie în măsură să acționeze cu promptitudine, la solicitarea organelor în drept, în sprijinul populației afectate de viscol și căderile de zăpadă. Centrul Național Militar de Comandă monitorizează în permanență situația din țară.
Biroul de presă