MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 19
COMUNICAT

Ceremonia militară prilejuită de dezvelirea "Monumentului eroilor Batalionului 21 Vânători de Munte care și-au pierdut viața în teatre de operații" și de acordarea, de către ambasadorul SUA, a medaliilor "Steaua de Bronz" maiorului (p.m.) Vasile Iuliu Unguraș și sublocotenentului (p.m.) Claudiu Chira, se va desfășura joi, 28 ianuarie, începând cu ora 11.00, la sediul unității militare din Predeal.

La festivitate vor participa ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea, ambasadorul S.U.A. în România, Mark H. Gitenstein, șeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, rudele eroilor căzuți la datorie și personalul Batalionului 21 Vânători de Munte.

Jurnaliștii care doresc să participe la această activitate sunt rugați să se acrediteze, până pe 27 ianuarie, ora 14.00, la telefon 0742.371.957, sau la e-mail: ciprian_panga@yahoo.com. Accesul jurnaliștilor în unitate se va face, în ziua de 28 ianuarie, între orele 10.30 și 10.50.

* * *

Sublocotenentul (p.m.) Claudiu Chira a căzut la datorie într-o misiune de patrulare pe ruta Qalat-Kabul pe 26 februarie 2009, când autovehiculul blindat în care se afla a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat.

Militarul a fost decorat cu Ordinul Național "Steaua României" în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.

Maiorul (p.m.) Iuliu-Vasile Unguraș a căzut la datorie pe 7 aprilie 2009 în timpul unei misiuni de patrulare pe autostrada Kandahar-Kabul. În urma exploziei cauzate de trecerea mașinii blindate peste un dispozitiv exploziv improvizat, ofițerul și-a pierdut viața, iar alți patru militari au fost răniți. Iuliu-Vasile Unguraș a fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cu însemn de război.