MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 24
COMUNICAT DE PRESĂ

Marți 2 februarie a.c., în prezența generalului Ma Xiaotian, locțiitor al șefului Statului Major General al Armatei Populare de Eliberare a Republicii Populare Chineze, a generalului-locotenent Ștefan Oprea, locțiitor al șefului Statului Major General al Armatei României, și a unor generali și ofițeri din structurile centrale ale celor două armate, a avut loc, la Universitatea Națională de Apărare "Carol I", inaugurarea laboratorului fonic destinat învățării limbii chineze, donat de partenerul chinez.

Cu acest prilej, oaspeților li s-au prezentat organizarea învățământului militar superior din România, specificul Universității Naționale de Apărare "Carol I", organizarea planurilor și programelor de învățământ, criteriile de selecție a ofițerilor, admiterea, acreditarea și finalitatea studiilor, cooperarea cu alte instituții de învățământ.

Începând de la 1 martie a.c., la Universitatea Națională de Apărare "Carol I" se va deschide prima serie a cursului de învățare a limbii chineze destinat, pentru început, personalului militar și civil din instituțiile cu atribuții în domeniul securității și apărării naționale. Cursul de limba chineză se adăugă celor de engleză, franceză, germană, arabă, turcă, rusă, neogreacă și celui de limba română pentru ofițerii străini.

Universitatea Națională de Apărare "Carol I" are înmatriculați în prezent 12 ofițeri studenți și cursanți din cinci state, printre care și Republica Populară Chineză.