MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 41
COMUNICAT DE PRESĂ

Un militar din Batalionul 33 Manevră dislocat în Afganistan a fost rănit vineri, 19 februarie, în jurul orei 5.00 (ora României).

Un autovehicul HMMWV, aflat într-o misiune de patrulare pe autostrada A1, Kabul-Kandahar, a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat, la aproximativ 20 km sud-vest de Qalat, în provincia Zabul.

În urma incidentului, plutonierul Eugen Mănăilă a suferit un traumatism la membrul inferior drept. Militarul a fost transportat de urgență cu un elicopter de evacuare medicală la spitalul din baza Lagman, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, ulterior fiind transportat la spitalul militar din Kandahar. Starea militarului este stabilă.

Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea și șeful Statului Major General, amiral Gheorghe Marin, urmăresc cu atenție evoluția stării de sănătate a militarului rănit.

* * *

Batalionul 33 Manevră și-a început misiunea în Afganistan în luna februarie. În prezent, Armata României are dislocați în Afganistan 1025 de militari, care acționează, preponderent, în provincia Zabul.