MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 63
COMUNICAT DE PRESĂ

Ceremonia de inaugurare a Centrului de Excelență NATO HUMINT de la Oradea a avut loc marți, 16 martie, în prezența Președintelui României, domnul Traian Băsescu, a ministrului apărării naționale, domnul Gabriel Oprea și a șefului Statului Major General, amiral Gheorghe Marin.
La eveniment au participat ambasadori și atașați militari acreditați la București, reprezentanți ai serviciilor de informații militare ale națiunilor sponsor, ai altor centre de excelență NATO, generali și ofițeri din conducerea Ministerului Apărării Naționale, precum și reprezentanți ai conducerii administrației publice județene și locale.

Comandamentul Aliat pentru Transformare al NATO, instituția care coordonează activitatea centrului, a fost reprezentat la această activitate de locțiitorul comandantului, amiralul Luciano Zappata.

După cuvântul de deschidere rostit de directorul centrului, a urmat ceremonia de înălțare pe catarg a Drapelului NATO, a drapelelor naționale ale Greciei, Ungariei, Sloveniei, Turciei și României, alocuțiunile reprezentanților naționali, a amiralului Luciano Zappata și a Președintelui Traian Băsescu.

Festivitatea a continuat cu momentul simbolic al plantării unui stejar de către Președintele Băsescu și amiralul Luciano Zappata, tăierea panglicii de inaugurare a clădirii ce găzduiește comandamentul și un tur de prezentare a facilităților de învățământ, instruire și recreere.

* * *
Misiunea Centrului de Excelență NATO HUMINT este de a furniza un punct unic de referință în domeniul de expertiză în cadrul NATO, atât în ce privește instruirea și dezvoltarea de politici și proceduri standardizate, cât și în sprijinirea Alianței și prefigurarea evoluției capabilităților HUMINT ale acesteia.

Prin programul său de lucru și activitățile derulate, centrul urmărește să devină principalul agent de transformare a Alianței în domeniul de expertiză specific prin dezvoltarea, promovarea și implementarea de politici, concepte și strategii noi, în scopul îmbunătățirii capabilităților operaționale și, în final, în scopul atingerii dezideratelor de interoperabilitate.

Înființarea Centrului de Excelență NATO HUMINT în România constituie, în același timp, o nouă oportunitate pentru creșterea vizibilității și pentru afirmarea țării noastre în cadrul Alianței Nord-Atlantice.