MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 71
COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul apărării naționale, domnul Gabriel Oprea, s-a întâlnit luni, 29 martie, la sediul M.Ap.N., cu ministrul apărării al Republicii Moldova, domnul Vitalie Marinuța, aflat în vizită oficială de două zile în România împreună cu o delegație militară.

Activitatea s-a desfășurat în contextul interesului manifestat de ambele părți pentru relansarea relațiilor bilaterale inițiată pe timpul vizitei la Chișinău a președintelui României, domnul Traian Băsescu, în luna ianuarie 2010.

Ministrul Gabriel Oprea a apreciat, la debutul întrevederii, că există acum premisele pentru reconstruirea unei legături durabile bazate pe încredere, solidaritate și năzuințe comune după o perioadă în care relațiile de cooperare bilaterală au fost puse la încercare: "Ne exprimăm solidaritatea față de Republica Moldova și admirația față de poporul său care a reușit să realizeze o serie de transformări democratice pe parcursul anului 2009. Progresele făcute de noul guvern moldovean în timpul scurt de la preluarea conducerii ne oferă garanția pentru ancorarea europeană a Republicii Moldova și speranța în ireversibilitatea parcursului său democratic".

În cadrul convorbirilor oficiale, la care au fost prezenți secretarul de stat Viorel Oancea și șeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, au fost abordate subiecte privind relansarea relațiilor militare bilaterale și identificarea de noi modalități de întărire și diversificare a acestora.

În timpul discuțiilor s-a menționat asistența acordată de România în domeniul învățământului militar concretizată prin faptul că, în anul academic 2009-2010, un număr de 37 de studenți din Republica Moldova frecventează diferite cursuri în instituții militare de învățământ din țara noastră.

Ministrul apărării Vitalie Marinuța a apreciat că este necesară aprofundarea, pe viitor, a relațiilor militare bilaterale și dezvoltarea acestora pe toate nivelurile, începând de la nivel tactic, până la nivel strategic. "Este foarte important pentru noi că ne putem pregăti militarii cât mai bine, în instituții de învățământ din România, în domenii pe care învățământul nostru militar nu le acoperă. Faptul că vorbim aceeași limbă face ca instruirea lor să fie mult mai ușoară și mai eficientă decât în alte state partenere", a subliniat ministrul moldovean.

De asemenea, a fost evocată asistența acordată de România (în colaborare cu alte state NATO) în cadrul inițiativei South Caucasus and Moldova Clearing House în vederea implementării reformelor democratice în țara vecină.

Cei doi miniștri au identificat modalități practice de dezvoltare a cooperării dintre armatele celor două țări, cu accent pe instruirea și pregătirea personalului prin exerciții întrunite, transformarea forțelor armate, precum și reconversia personalului militar.

Ministrul român al apărării a subliniat sprijinul României și a încurajat participarea activă a Republicii Moldova în cadrul inițiativelor regionale din Balcani și Regiunea Extinsă a Mării Negre, în special în ceea ce privește Reuniunea Miniștrilor Apărării din Sud - Estul Europei (SEDM) în cadrul căreia Republica Moldova participă ca observator.

Referitor la propunerea partenerului din Republica Moldova de creare a unui batalion mixt, cele două părți au apreciat că inițiativa ar putea constitui un sprijin real în îmbunătățirea relațiilor dintre cele două state și au agreat faptul că este necesară o analiză aprofundată a elementelor practice care să permită punerea ei în aplicare. "Salutăm propunerea dumneavoastră de constituire a unui batalion mixt româno-moldovean, mai ales că Armata României a acumulat o experiență valoroasă în acest domeniu prin activitățile desfășurate în cadrul batalionului mixt româno-ungar și al batalionului multinațional de geniu româno - ungaro - slovaco - ucrainean Tisa", a declarat ministrul român al apărării.

La finalul întrevederii, cei doi miniștri au semnat Protocolul de colaborare între Forțele Aeriene ale României și Forțele Aeriene Militare ale Republicii Moldova. Semnarea protocolului oferă cadrul legal necesar dezvoltării colaborării în domenii ce vizează: infomarea reciprocă despre zborurile aeronavelor militare în spațiul aerian din apropierea frontierei dintre cele două state, schimbul de date radar cu privire la situația aeriană, acordarea reciprocă de ajutor echipajelor aeronavelor militare aflate în pericol în spațiul aerian din apropierea frontierei și participarea la activități comune.

Programul delegației cuprinde depunerea unei coroane de flori de către ministrul moldovean al apărării la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol și vizitarea Colegiului de Management al Crizelor și Operații Multinaționale din cadrul Universității Naționale de Apărare "Carol I".