Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Comunicat de presă
La eveniment au participat, alături de absolvenți, rude și prieteni ai acestora, elevii și personalul colegiului, reprezentanți ai Statului Major General și ai administrației publice locale.
"Drumul dumneavoastră până aici nu a fost ușor și meritați din plin prețuirea și recunoștința noastră, a conducerii Ministerului Apărării Naționale, a dascălilor care v-au îndrumat și a familiilor dumneavoastră, care v-au susținut zi de zi, pas cu pas. Sunt încrezător că mândria și spiritul hotărât al cantemiriștilor vă vor ajuta să porniți pe drumul afirmării într-o carieră militară, pe o cale pe care se avântă doar cei care au cu adevărat vocație pentru cariera armelor, cei care sunt clădiți și căliți la flacăra împlinirii datoriei sacre de a sluji Patria sub Drapel", a arătat ministrul Gabriel Oprea în discursul rostit cu acest prilej.
Apreciind efortul corpului profesoral al colegiului militar prahovean în formarea caracterelor viitorilor profesioniști din arhitectura Armatei României, ministrul apărării naționale i-a îndemnat pe elevi și pe tinerii absolvenți să folosească cu pricepere cunoștințele acumulate și să abordeze cu determinare și curaj noile provocări în cadrul academiilor militare și instituțiilor de învățământ pentru care au optat, acționând în același spirit competitiv pentru atingerea succesului în carieră și în viață.
"În viață nimic nu este simplu, nimic nu se câștigă fără efort. Atingerea idealului de a deveni membru al unei armate de profesioniști presupune multă muncă, implicare totală, sacrificii și competiție, cu alții, dar mai ales cu voi înșivă. Astăzi, mai mult decât oricând, Armata României, ca țară membră a NATO și a Uniunii Europene, are nevoie de oameni bine pregătiți, motivați, disciplinați și dedicați pe deplin profesiei nobile de militar, pentru îndeplinirea misiunii sale constituționale și angajamentelor asumate de țara noastră în plan internațional", le-a spus absolvenților ministrul Gabriel Oprea.
Totodată, ministrul i-a felicitat pe elevii din clasele IX-XI pentru rezultatele obținute în acest an de învățământ, le-a urat mult succes și să continue tradiția moștenită de la predecesorii lor cantemiriști.
După ceremonia de premiere a elevilor care s-au remarcat prin rezultate deosebite la învățătură și de înaintare în grad, șeful promoției de absolvenți, elevul plutonier-adjutant Radu Alexa, a predat ștafeta elevei plutonier-adjutant Florina Iliosu, respectiv cheia Colegiului Militar Liceal "Dimitrie Cantemir", care reprezintă un simbol al continuității între promoțiile de liceeni militari.
Biroul de presă