MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 151
COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul apărării naționale, domnul Gabriel Oprea, a participat joi, 17 iunie, la Târgu-Mureș, alături de familiile militarilor, la ceremonia prilejuită de încheierea misiunii în Afganistan a celui de-al 8-lea Detașament românesc de forțe pentru operații speciale, din compunerea Batalionului 1 Operații Speciale.

După efectuarea Apelului Solemn și oficierea serviciului religios, comandantul detașamentului a prezentat câteva date despre misiunea desfășurată și au fost înmânate decorații și medalii militarilor care s-au evidențiat în timpul acțiunilor de luptă din teatrul de operații.

Ministrul Gabriel Oprea le-a urat militarilor "Bun venit acasă!", mulțumindu-le pentru modul exemplar în care și-au făcut datoria în Afganistan, pentru curajul și determinarea cu care și-au asumat riscurile din teatrul de operații și au dus la bun sfârșit misiunile încredințate. Totodată, ministrul apărării a mulțumit familiilor militarilor pentru importantul suport moral pe care l-au asigurat permanent din țară.

"La capătul acestei grele misiuni, ați demonstrat încă o dată că sunteți cu adevărat profesioniști și că ați reprezentat cu succes Forțele pentru operații speciale, una dintre categoriile de elită ale Armatei României, îndeplinind un mandat operațional care onorează militarii Batalionului 1 Operații Speciale din Târgu-Mureș. Experiența dobândită în focul acțiunilor militare, numărul mare de misiuni îndeplinite ireproșabil, cele mai multe cu un grad ridicat de risc, specifice acestui complex domeniu de activitate, se adaugă profilului de "luptător complet" pe care trebuie să-l atingă fiecare dintre dumneavoastră", le-a spus militarilor ministrul Gabriel Oprea.

Trecând în revistă misiunile îndeplinite în zona de responsabilitate din Afganistan, ministrul a arătat că, prin instruire temeinică, militarii detașamentului au ajuns la standardul înalt de pregătire, profesionalism și spirit de corp demn de o armată modernă a NATO, acționând hotărât și energic, pe frontul luptei împotriva terorismului și confirmând încrederea și respectul de care se bucură forțele românești pentru operații speciale în rândul aliaților.

"Sunt deosebit de mândru că forțele Armatei Române dovedesc, în fiecare misiune, eficiența lor în teatrul de operații din Afganistan, ca un aliat de nădejde în cadrul ISAF. Distincțiile și medaliile pe care le primiți astăzi vin să răsplătească meritele deosebite în îndeplinirea misiunilor în care ați fost angajați, spiritul combativ și de sacrificiu, curajul, camaraderia și dăruirea de care ați dat dovadă în timpul acțiunilor militare, calități apreciate în mod deosebit de către aliații și partenerii noștri", a subliniat ministrul apărarii naționale.

Domnia sa a cerut conducerii Batalionului 1 Operații Speciale să-și concentreze, în continuare, eforturile pe susținerea, sub toate aspectele, a detașamentelor din subordine care acționează în Afganistan, în paralel cu menținerea capacității operaționale și a standardelor de pregătire pentru efectivele care urmează să plece în misiune, valorificând din plin experiența dobândită de militarii acestui detașament în zonele de conflict.