MApN
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Nr. 153
COMUNICAT DE PRESĂ

Ministrul apărării naționale, domnul Gabriel Oprea, și șeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, au participat vineri, 18 iunie, în Poligonul Capu Midia, la activitățile desfășurate în ultima zi a exercițiului militar "VECTORUL 2010".

În cadrul exercițiului, militari din Forțele Navale au executat trageri de artilerie cu armamentul de toate calibrele de la bordul navelor, au lansat bombe antisubmarin și torpile, iar o navă purtătoare de rachete și o instalație mobilă de rachete de la litoral au lansat rachete anti-navă. Au fost angrenate 16 nave militare și două elicoptere Puma Naval, precum și alte forțe și mijloace.

Ministrul apărării naționale le-a mulțumit militarilor pentru modul de executare a misiunilor, apreciind că tragerile de luptă reprezintă momentul evaluării pregătirii în procesul de instruire. Ministrul Oprea a reiterat importanța pregătirii în poligoane pentru succesul misiunilor reale de luptă. Domnia sa le-a spus militarilor că apreciază profesionalismul acestora și i-a felicitat pentru camaraderia și spiritul lor combativ, calități care, alături de pregătirea temeinică, îi vor face învingători în fața potențialelor provocări ale câmpului de luptă.

Peste 4000 de militari de la toate categoriile de forțe ale armatei au fost angrenați, în ultimele două săptămâni, în desfășurarea celor mai ample exerciții cu trageri de luptă, din acest an, în poligoanele din Capu Midia și Mălina.

În această perioadă, peste 100 de militari din Forțele Terestre, de la Regimentul 53 Rachete Antiaeriene "TROPAEUM TRAIANI", au executat, de asemenea, trageri de luptă cu complexe de rachete antiaeriene în cadrul unor exerciții tactice.

Aproximativ 2000 de militari din Forțele Aeriene au participat la exercițiile "Șoimul 2010" și "Istria 2010", în poligoanele Mălina și Capu Midia, activități care au implicat toate armele din compunere: aviație, artilerie antiaeriană și rachete sol-aer, radiolocație, geniu, război electronic și transmisiuni.